Curs Consilier pentru Dezvoltare Personală

„Început de Decembrie 2018, luna cadourilor, a timpului petrecut în familie și, de ce nu, a timpului petrecut pentru tine cu tine.

Am ales un cadou, ușor atipic, din sacul moșului, și anume cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală. Frumos cadou, împachetat în oameni frumoși, dornici de cunoaștere, fără teama de a experimenta și recunoaște emoții noi.

Sunt recunoscătoare pentru alegerea făcută, pentru oamenii întâlniți, colegi și trainer, pentru toată încărcatura emoțională, pentru conștientizarea avută, pentru lucruri vechi văzute acum cu ochi noi.

Mâine, și în oricare altă zi, aș participa cu aceeași deschidere și convingere că sunt la locul potrivit. De ce? Din dor și drag de oameni, din dorința de a merge mai departe conștient, din dorința de dans, acel dans interior… uneori lin, pe alocuri zbuciumat, dar mereu alături de alții, de ei, de cei care ne întregesc și scot la iveală tot ceea ce este frumos.

Mulțumesc doamnei Mihaela Frunză pentru implicarea și, totodată, originalitatea plină de culoare a cursului, colegelor pentru curaj, mie pentru dorința de a participa, și celor care vor păși în această călătorie alături de mine, recunoștință.

Cu recunoștință, un om care a mai crescut, alături și împreună cu alți oameni!”